marți, 10 decembrie 2013

Cum ne îngrijim tenul și buzele în sezonul rece...

Vara a trecut, pielea noastră este supusă unor alți factori decât cei din sezonul cald. Bronzul ne-a trecut într-o anumită măsură, tenul parcă-parcă tinde să se usuce, buzele ne crapă, iar cremele pentru față pe care le foloseam până acum par a nu mai avea același efect.
Pentru ca aspectul tenului nostru să fie impecabil, ar trebui să îi acordăm o atenție aparte. Odată cu sezonul rece, apar și problemele pielii pretențioase și sensibile.
Cum putem preveni uscarea pielii respectiv crăparea buzelor în acest sezon, indiferent de tenul pe care îl avem?
Ten:

Încercați să depistați în primul și-n primul rând, ce tip de ten aveți. Acesta poate fi de trei feluri: ten uscat, ten mixt și ten gras. Știm cu siguranță, că fiecare tip de ten are "pretențiile" lui așadar nu putem folosi aceeași cremă pentru tenul nostru gras, pe care o folosește și prietena cu tenul uscat.
În sezonul rece, recomand măștile hidratante, serumuri de față și ochi, să încercăm să nu uităm niște pași foarte importanți de regulă: demachierea, tonifierea și hidratarea tenului cu o cremă foarte hidratantă în fiecare seară! Dimineața, curățăm tenul cu un gel pentru spălarea acestuia , îl tonifiem exact ca și seara după care aplicăm crema hidratantă pentru a face față factorilor nocivi care ne așteaptă imediat ce ieșim pe ușă. ATENȚIE! Gelul de curățare să nu facă multă spumă!Acest lucru rezultând faptul că are prea multe chimicale și îți va usca și mai tare tenul.
Pentru atunci când dorim să ne machiem: vom alege un fond de ten ceva mai consistent. Bineînțeles, persoanele cu tenul mixt sau gras vor evita  fondurile de ten pe bază de ulei și vor opta pentru cel pe bază de apă. Vor compensa acest lucru prin utilizarea cremelor hidratante dar totuși matifiante.

Pentru buze:

Recomand aplicarea frecventă a unor balsamuri de buze tip baton sau cremă pe cât se poate de hidratante. Eu aș opta pentru balsamurile cu extracte naturale despre care știm că sunt foarte hidratante și au proprietăți de vindecare în cazul în care buzele deja ne sunt crăpate.

Un pont: dacă observați că apa de la robinet conține prea mult clor, ceea ce ar determina și mai mult uscarea tenului, recomand să curățați tenul cu produse de textură lichidă (gen tonic) utilizate cu dischete demachiante sau bureței speciali pentru ten.

P.S: randurile acestea le-am scris pentru ziarul local din orasul meu, acum câteva sâptămâni. :)


Pupici cu lipici! :*



5 comentarii

  1. Ce schimbare de look! Foarte dragut!

    RăspundețiȘtergere
  2. eu am mereu probleme cu buzele in anotimpul rece...mereu le am crapate

    RăspundețiȘtergere
  3. Anca Gabriela, incearca varianta propusa de mine. Si incearca sa nu iti umezesti buzele ori de cate ori le simti uscate. Opteaza pentru un balsam mai bine. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi place cum ai structurat postarea. Ai dreptate, şi eu aplic cele scrise mai sus, iar pentru buze, la fel ca şi pentru ten, hidratarea continuă e cuvântul cheie. Te pup, o seară frumoasă! :-)

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru buze am un balsam de la Avon, in cutiuta, iar pt ten folosesc aleatoriu una de la Yves Rocher, una ,,Cera di Cupra", si renumita crema de galbenele, seara, pe care o aplic si pe buze.
    O minune ! :*

    RăspundețiȘtergere

© AnytaGyo's Makeup
Maira Gall