Dacă înţelegere nu e...

Stau și meditez de foarte multă vreme, asupra unui aspect des întâlnit la unele cupluri (naive din punctul meu de vedere).

Cu siguranță cunoașteți sau măcar ați auzit de anumite cazuri în care relația de cuplu a unora stă la marginea prăpastiei: afecțiune NU, înțelegere NU, respect NU, minciuni și certuri DA.

Ei da, din păcate, cuplurile din ziua de astăzi nici măcar de aproape nu se mai aseamănă cu cele din timpurile părinților noștri (bineînțeles sunt și excepții, totul depinde de norocul și capacitatea de a-ți găsi peticul potrivit).

Suntem femei, și mai ales NOI visăm să fim cerute în căsătorie, să avem o familie frumoasă, copii deștepți și frumoși ca noi etc.etc.

Ehhh, dar ce se întâmplă atunci când un cuplu face acel pas important din viață și se căsătorește sau concepe un copil la momentul inoportun? În sensul că, după cum scriam mai sus, relația lor se află la marginea prăpastiei, dar ei totuși, țin morțiș că un copil TREBUIE FABRICAT FĂRĂ COMENTARII în tâmpita și naiva speranță că relația lor se va îmbunătăți???

Acest aspect mi-aș dori din toată inima să îl dezbat cu voi, fiindcă sunt chiar curioasă: sunt eu încuiată la minte sau lumea o ia deja razna??

Adică, tu vezi că în relația ta nu e înțelegere, dar te pui la fabricat prunci fiindcă APOI, dragostea va fi mai mare? 

Deseori, sentimentul acela de fericire că ai devenit părinte, este confundat cu dragostea față de celălalt (o dragoste reînflorită cică...bla bla bla). Să faci un copil în momente de tensiune doar pentru a ține lângă tine partenerul mi se pare mai mult decât un act egoist și de prost gust. 

Un copil, să vină pe lume din dragostea partenerilor unul față de celălalt, din dorința de a trăi pentru acel "ghemotoc" care îți va schimba radical viața. Ți-o va schimba în BINE, dar nu va schimba (părerea mea) sentimentele partenerilor unul față de celălalt!!  La început, va fi extazul că DAAA ai devenit părinte; vei uita pe moment de necazurile și supărările precedente, casa se va umple de bucurie, noutatea că auzi plânsetul și rânjetul copilașului tău... dar cu astea te vei obișnui curând... în curând va fi din nou întuneric în inima ta și a a partenerului, dacă acea problemă nu a fost rezolvată DE VOI, nu de nou născut!

Ce se întâmplă după aceea? Ce se întâmplă atunci când realizezi din nou că în cuplu este o nepotrivire de caracter, că înțelegere totuși nu este, că acel copil nu l-a făcut pe bărbat sau femeie să își iubească din nou, ca la început partenerul? 

A meritat oare să se lase purtați de vânt și prostie și să facă un copil doar așa? Cine are oare de suferit mai apoi? Nu copilul?

Dragostea ambilor părinți față de copil este necondiționată...dar față de partener poate fi condiționată! Bineînțeles, deseori sunt cazuri în care se întâmplă și invers. În sensul că un copil, readuce lumina în viața cuplului...dar contează să alegi bine momentul în care iei decizia de a face un copil. Un copil poate aduce fericire și rază de speranță, dar merită oare riscul, să îl aduci pe lume, neștiind UNDE se află relația ta cu partenerul?? Oare în mod normal, nu ar trebui cântărite șansele de a putea fi o familie fericită?

Nu vreau să critic pe nimeni, nu vreau să creez discuții sau să fiu blamată pentru părerea mea împărtășită cu voi, dar mă întreb tot mai des: Atât de proști să fie oare oamenii??

Pe mine personal mă îngrozesc persoanele care fac copii fără cap, fără a se gândi la consecințe..la faptul că mai apoi acel copil ar putea crește fără unul dintre părinți...

Consider că trebuie să cântărim actele noastre. Bineînțeles, se poate sfârși cu un divorț oricând. Divorțul poate apărea și la cuplurile care au întemeiat o familie din dragoste, dar pe parcurs apar diferite probleme de natură diferită, dar contează enorm să știi că tot ce faci, faci cu cap!

Eu nu sunt căsătorită, nu am copii încă, dar știu că odată și odată urmează. În orice caz, nu aș opta pentru un copil, doar pentru a ține bărbatul lângă mine sau pentru a avea cu ce mă "juca" atunci când barbatul trântește ușa sau nu îmi vorbește. Între ghilimele vorbind! Nu vreau să trăiesc așa ceva niciodată, cum de altfel nu vreau să se ajungă la reproșuri gen: TU ai vrut căsătorie, TU ai vrut copil! Niciodată!

Sunt curioasă, ce credeți despre această temă dezbătută?

Pupici cu lipici!